Dreptatea nu se moștenește

king josiah icon 1Iosia merită să fie pomenit în numărul marilor reformatori religioși din istoria poporului lui Dumnezeu. În 2 Reg 23 găsim o relatare lungă și detaliată a reformelor impuse de către acest împărat, asemenea căruia „n-a mai fost rege înainte de el, care să se fi întors la Domnul cu toată inima sa, cu toate puterile sale şi cu tot sufletul său, după toată legea lui Moise, dar nici după el nu s-a mai ridicat altul asemenea lui” (v. 25).

Însă observăm cu tristețe că, în ciuda exemplului lăsat de tatăl lor Iosia, fiii acestuia pesemne n-au învățat să se închine Domnului și să întoarcă la El cu toată inima. Atât Ioahaz, cât și Ioiachim au făcut „rele înaintea Domnului, cum făcuseră și părinții lui” (v. 32, 36). Ce învățătură putem trage din această istorisire dezamăgitoare? 

Prin toate acestea eu înțeleg că dreptatea nu poate fi moștenită genetic de la părinți, nici nu poate fi impusă prin exiguitatea învățăturii și creșterii. Chit că tatăl lor a fost între cei mai mari împărați din istoria poporului, acești doi fii nenoriciți trăiau în păcate și idolatrie, invocând asupra lor mânia și pedeapsa lui Dumnezeu. Și de ce stau lucrurile așa? Pentru că omul este liber. Libertatea omului înseamnă că el decide, într-un anumit fel, care-i va fi destinul. Omul alege dacă va fi bun sau rău, drept sau păcătos, iar Dumnezeu, prin modul în care Se raportează la noi, respectă această libertate, nesilindu-ne să ne căim și să ne întoarcem, ci doar invitându-ne la aceasta.

Lucrul acesta este foarte important de reținut pentru părinți. Se prea poate ca unii părinți creștini, văzându-și copiii trăind în păcat și în întunericul lumii acesteia, să se blameze singuri. Aceștia sunt convinși că ei sunt de vină, că nu i-au învățat pe copii așa cum ar fi trebuit, că n-au făcut suficient. Cu siguranță, este tragic ca un fiu al lui Dumnezeu să vadă că fiii lui nu vreau să audă de Cristos, de Dumnezeu, de Biserică și așa mai departe. Însă trebuie reținut că — vorba unui profesor al meu de când eram la seminar — Dumnezeu are fii, nu nepoți. Dreptatea și dragostea de Dumnezeu nu se moștenesc genetic, ci trebuie însușite voluntar de către fiecare câtă vreme are viață. Întrucât depinde de libertatea noastră și de modul în care o folosim pe aceasta, părinții copiilor înafara credinței și a Bisericii nu trebuie să se învinovățească singuri. Se poate ca un părinte să nu fi greșit în niciun fel și copilul său tot un reprobat să fie și aceasta din propria-i vină.

Sf. Ecaterina de Siena la un moment dat îl citează pe Augustin, care a spus că Dumnezeu ne-a creat fără ajutorul nostru, însă nu ne va mântui fără ajutorul nostru. Adică, întrucât suntem creații ale lui Dumnezeu El ne aducă la ființă ex nihilo, din nimic, fără ajutorul nostru. Însă Dumnezeu mântuindu-ne întotdeauna respectă libertatea omului și-i cere acestuia să se întoarcă de bună voie, voluntar, prin ajutorul Duhului Sfânt. Niciun om nu este apucat de guler și aruncat cu forța în rai; acolo nu vom ajunge decât dacă depunem și noi efortul necesar.

Pe de altă parte, dacă dreptatea nu este moștenită de la părinți, atunci nici viciul și păcatul nu ne sunt rânduite în mod inevitabil, pe cale genetică. Din contră, vedem cazul lui Iosia. Bunicul său Manase a fost un om atât de rău, atât de păcătos, încât toată reforma inițiată de Iosia n-a fost suficientă pentru a potoli mânia lui Dumnezeu din cauza lui Manase (2 Reg 23, 26). Amon, tatăl lui Iosia, a fost un om la fel de rău. Iar în a treia generație, mirabile dictu, din acest arbore genealogic atât de blestemat a ieșit Iosia, un om de o convertire la Dumnezeu inegalabilă.

Prin asta eu înțeleg că nici tu, care te tragi dintr-un neam cunoscut pentru viciile și defectele ei, nu ești condamnat la moarte prin simpul fapt că părinții și strămoșii tăi au fost într-un fel sau altul. Dacă tatăl tău a fost un om mârșav, un bun de nimic, să nu conchizi prea lesne că și tu inevitabil vei păși pe urmele lui. Din contră, dacă tatăl tău a fost un Manase sau un Amon, tu poți fi un Iosia, care să se întoarcă cu toată inima și toată ființa la Dumnezeu în așa fel, încât nu te-ar putea depăși nimeni în privința convertirii. Dacă tot neamul tău a locuit jos în valea păcatului, tu poți să urci muntele și să stai de vorbă, gură către gură, cu Însuși Dumnezeu.

Și dacă un om ar face lucrul acesta, ce s-ar întâmpla? Să vă mai atrag atenția asupra unui aspect foarte mirabil al acestui text. Despre Ioahaz și Ioiachim este scris că ei au făcut lucruri rele „întocmai cum făcuseră părinții” lor (2 Reg 24, 32, 36). Cu siguranță, se înțelege că Iosia este exclus din acest număr de părinți. Pe de altă parte, despre Iosia se scrie că el „a umblat în toate pe calea lui David, strămoşul său” (2 Reg 23, 2).

Notați bine distincția propusă între aceste două generații! Ioahaz și Ioiachim au trăit după obieceiurile părinților lor, nu după viața lui Iosia. Cestălalt, însă, a trait după exemplul părintele său David — căci așa se traduce evreiescul בְּכָל-דֶּרֶךְ דָּוִד אָבִיו. Cine trăiește în dreptate și își alipește inima de Dumnezeu prin convertire va fi socotit un fiu al lui David, nici pomeneală să fie socotit fiul lui Amon sau al lui Manase. Pe de altă parte, chiar dacă tatăl tău ar fi cel mai mare reformator religios din istoria universului, chiar dacă ar fi renumit în toată lumea pentru sfințenia lui, totuși dacă tu vei trăi în păcat, vei fi tot un fiu al mulților tăi strămoși care trăiau la fel și făceau aceleași lucruri.

Strămoșii păcătoșilor sunt mulți. Aceștia reprezintă, cred, toate viciile și păcatele de care poate fi stăpânit un om, fie idolatria, fie imoralitatea, fie mândria, fie răutatea, fie mânia. Pe de altă parte, virtuțile sunt oarecum una, astfel încât oamenii care trăiesc în virtute n-au decât un singur părinte, pe David, pe Fiul lui David, pe Cristos, pe Fiul lui Dumnezeu, și, în cele din urmă, pe Dumnezeu Însuși.

Advertisements

About Steven

I study theology and philosophy without ceasing. I have a B.A. in Philosophy from Arizona State University (2013), and an M.Div. from Fuller Theological Seminary (2016). I am currently an adjunct professor of philosophy at Grand Canyon University and a Ph.D. student at Fuller Theological Seminary.
This entry was posted in biblical commentary. Bookmark the permalink.